ARTICOLE Protopopiatul Ortodox Român Sebeș

Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Oașa, județul Alba

Galerie foto

În ziua de 27 iulie, când în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la hramul Mănăstirii de la Oașa. Înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Ierarhul nostru a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia diaconul Andrei Roșca a fost hirotonit preot pe seama parohiei Răchita cu filia Strungari, protopopiatul Sebeș. În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus următoarele: „Hristos Domnul vrea ca inima noastră să devină asemenea cu inima Lui, să bată la unison cu inima Lui, spunând prin înțeleptul biblic: «Fiule, dă-mi mie inima ta». Dacă noi Îi permitem lui Hristos să locuiască în noi, atunci gustăm din viața Sa înviată, biruitoare și fericită. Dacă ne străduim să fim ai lui Hristos în cuget, în suflet și în orice aspirație, vom avea parte de aurora sublimă și strălucită a fericirii și a împlinirilor frumoase. Atunci vom avea o licărire a vieții de dincolo de noi, de lângă tronul Preasfintei Treimi. Această viață dumnezeiască și eternă o putem avea făcând voia Lui Dumnezeu. Căci spune Sfântul Ciprian: «Cei ce vrem să trăim veșnic să facem voia lui Dumnezeu care este veșnică»”. În colaborare cu Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa, Eparhia Alba Iuliei, prin Departamentul de misiune și tineret din cadrul Sectorului cultural, a organizat mai multe tabere studențești în inima Munților Șureanu, în mirifica locație a vetrei monahale, așezate lângă Lacul Oașa. Programul acestor tabere presupune participarea la sfintele slujbe și cuprinde conferințe și discuții duhovnicești, ajutor la muncile gospodărești ale mănăstirii, cursuri de muzică psaltică și drumeții pe munte. În prima săptămână a lunii, a avut loc Tabăra Internațională la care au participat tineri români din țările Europei Occidentale, din America de Nord și din Australia. După aceasta, a urmat Tabăra „Părintele Teofil Părăian”, care, în acest an, a avut ca temă de referință „Civilizația românească”, urmând ca în luna august să aibă loc Tabăra de iconografie și Tabăra „Academia munților”. Aceste evenimente au fost onorate de prezența unor invitați speciali, dintre care amintim: Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, Klaus Kenneth, Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Costion Nicolescu, Diac. prof. dr. Sorin Mihalache, Dan Puric, Dr. Pavel Chirilă ș.a. Fiind prezent la hramul acestei vetre călugăreşti, Părintele Arhiepiscop Irineu a avut o întâlnire specială cu tinerii veniți din întreaga țară la tabăra de la Mănăstirea Oașa. Ierarhul nostru le-a vorbit tinerilor despre adevărata libertate în Hristos, care se dobândește prin practicarea virtuților trăind în lumina poruncilor lui Dumnezeu. „În această lume secularizată, suntem chemați să ne ridicăm cu mult curaj împotriva acelor «libertăți de pierzanie», fiice ale libertinajului, ale pasiunilor înrobitoare și ale păcatului vătămător. Cultivând relația noastră cu Hristos, modelul desăvârșitei libertăți morale, se revarsă în noi harul divin prin care ni se întărește libertatea voinței”, a spus Părintele Arhiepiscop Irineu sutelor de studenți dornici de a păși cu încredere și cu putere pe calea desăvârșirii morale.